Mi-am facut blog...De ce? Habar nu am. E trendy sa ai unul, intri si iti scrii gandurile, poate nu pe cele ascunse de teama ca ti-ar putea invada cineva intimitatea dar scrii ceva totusi, apoi intri a doua zi si recitesti...te amuzi sau mai adaugi un cuvant, doua...rescrii, trimiti unui prieten link-ul, te astepti apoi ca el sa faca un comentariu la cele scrise de tine.
Demult aveam jurnal, unul grosut, cu coperti cartonate in colturile caruia lipisem inimioare colorate si in care scriam aproape in fiecare zi, Draga jurnalule... era cel mai bun prieten al meu in serile adolescentei mele cand ma vedeam neinteleasa de nimeni, tradata de cea mai buna prietena, nedreptatita de vreun profesor la teza sau...parasita de iubitul cu mapa din vinilin negru. Nici macar nu mai am vreunul ramas sa ma citesc si sa caut sa ma recunosc...ultimul a luat drumul cutiilor de carton lasata la mama acasa alaturi de colectia de poze cu actori, de masini de la guma de mestecat si de servetele adunate cu mare grija de la toate nuntile si petrecerile pe la care ne purtara pasii. Ei asta e...nu pot sa nu fiu nostalgica, intrasem sa scriu ce mai fac si am ramas cu cohii atintiti in ecran si zambind usor in coltul gurii...noroc cu Alexandra care a inceput sa tropaie pe langa mine si sa ma aduca cu picioarele pe pamant. Heiii, welcome de real world.
Demult aveam jurnal, unul grosut, cu coperti cartonate in colturile caruia lipisem inimioare colorate si in care scriam aproape in fiecare zi, Draga jurnalule... era cel mai bun prieten al meu in serile adolescentei mele cand ma vedeam neinteleasa de nimeni, tradata de cea mai buna prietena, nedreptatita de vreun profesor la teza sau...parasita de iubitul cu mapa din vinilin negru. Nici macar nu mai am vreunul ramas sa ma citesc si sa caut sa ma recunosc...ultimul a luat drumul cutiilor de carton lasata la mama acasa alaturi de colectia de poze cu actori, de masini de la guma de mestecat si de servetele adunate cu mare grija de la toate nuntile si petrecerile pe la care ne purtara pasii. Ei asta e...nu pot sa nu fiu nostalgica, intrasem sa scriu ce mai fac si am ramas cu cohii atintiti in ecran si zambind usor in coltul gurii...noroc cu Alexandra care a inceput sa tropaie pe langa mine si sa ma aduca cu picioarele pe pamant. Heiii, welcome de real world.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu