Imi amintesc totul.
Cum mama mi-a facut codite (perfect simetrice) si mi-a legat la ele doua funde mari, albe, la care nu avusesem pana atunci acces. Cum mansetele apretate si gulerasul alb ca zapada se potriveau perfect la uniforma (de matematica - de ce oare ?).
Cum ieseam in acea dimineata cu zambetul pana la urechi si cu buchetul de flori invelit in hartie colorata ca toamna.
Cum toata lumea ne zambea mai "altfel"...
Cum imi imaginam locul in care trebuia sa invat bine si sa cresc mare...Cum i-am cunoscut pe Gabi, pe Catalina, pe Simona. Aveau tot 6 ani.
Cum am invatat sa ofer "oficial" florile in hartia colorata. Cum, ca printr-o minune, se adunau sute de flori in bratele invatatoarei si cum, deodata, se facea primavara...
Cum m-am tinut strans de mana mamei in timp ce se rostea discursul de inaugurare a noului an scolar. Primul, pentru mine...
Cum mama mi-a dat drumul la mana si mi-a spus: "ar fi cazul sa mergi la colegii tai de clasa". Cum o cautam cu privirea si ea imi zambea, dandu-mi siguranta, cum ne cautam toti parintii cu privirea, neindraznind sa intram in vorba unii cu altii. Si cum, la pranz, plecam spre casa tinandu-ne de ghiozdane si razand cu gura pana la urechi...
Cum miroseau cartile, ghiozdanul, invelitorile...pachetul de la mama.
Cum imi placea mereu sa modelez plastilina, desi mi se explica faptul ca exista doar o ora special alocata pentru asta...
Cum am dus primul 10 acasa ca pe cel mai pretios trofeu. Era pentru ca am scris frumos litera "a" mic de mana...
Cum ma ridicam in mijlocul orei si spuneam ca vreau sa colorez, desi era ora de matematica...Cum cantam in pauza, tinandu-ne de maini...
Cum niciodata pauza nu era prea lunga...
Cum nu intelegeam de ce e nevoie de atatea acolade si paranteze, pana cand mi-a explicat tata ca ele delimiteaza o anumita ordine... si atunci am inteles...
Cum am primit prima carte despre Laponia. Cadou ca am invatat bine...
Cum cercetam buburuzele si furnicile si ne imaginam ca noi suntem uriasii din viata lor...
Cum nucul batran era livingul nostru si cum la masa de pranz ne saturam numai cu dude...
Cum alergam cu picioarele goale prin apa garlei, julindu-le, dar fiind atat de fericiti !
Cum am invatat ca genunchii juliti dor doar un pic si ca, de fapt, orice cadere e o ridicare in sine... Cum puneam foite de ceapa rosie la microscop si ne miram cat de complex poate fi un cm patrat de ceapa...
Cum ne simteam importanti jucandu-l pe Caragiale la doar 10 ani...
Cum faceam nodul gordian la piciorul mesei si incercam sa il desfacem fara sa il taiem...Cum ne prindea inserarea pe camp, culegand fluturi...
Si, daca as trece azi prin fata scolii mici, dar cu lambriurile proaspat vopsite in verde, Si, daca as trece azi prin fata scolii mari si cu peretii vopsiti in galben pal,
... nu stiu daca as zambi sau as lacrima....
Cum mama mi-a facut codite (perfect simetrice) si mi-a legat la ele doua funde mari, albe, la care nu avusesem pana atunci acces. Cum mansetele apretate si gulerasul alb ca zapada se potriveau perfect la uniforma (de matematica - de ce oare ?).
Cum ieseam in acea dimineata cu zambetul pana la urechi si cu buchetul de flori invelit in hartie colorata ca toamna.
Cum toata lumea ne zambea mai "altfel"...
Cum imi imaginam locul in care trebuia sa invat bine si sa cresc mare...Cum i-am cunoscut pe Gabi, pe Catalina, pe Simona. Aveau tot 6 ani.
Cum am invatat sa ofer "oficial" florile in hartia colorata. Cum, ca printr-o minune, se adunau sute de flori in bratele invatatoarei si cum, deodata, se facea primavara...
Cum m-am tinut strans de mana mamei in timp ce se rostea discursul de inaugurare a noului an scolar. Primul, pentru mine...
Cum mama mi-a dat drumul la mana si mi-a spus: "ar fi cazul sa mergi la colegii tai de clasa". Cum o cautam cu privirea si ea imi zambea, dandu-mi siguranta, cum ne cautam toti parintii cu privirea, neindraznind sa intram in vorba unii cu altii. Si cum, la pranz, plecam spre casa tinandu-ne de ghiozdane si razand cu gura pana la urechi...
Cum miroseau cartile, ghiozdanul, invelitorile...pachetul de la mama.
Cum imi placea mereu sa modelez plastilina, desi mi se explica faptul ca exista doar o ora special alocata pentru asta...
Cum am dus primul 10 acasa ca pe cel mai pretios trofeu. Era pentru ca am scris frumos litera "a" mic de mana...
Cum ma ridicam in mijlocul orei si spuneam ca vreau sa colorez, desi era ora de matematica...Cum cantam in pauza, tinandu-ne de maini...
Cum niciodata pauza nu era prea lunga...
Cum nu intelegeam de ce e nevoie de atatea acolade si paranteze, pana cand mi-a explicat tata ca ele delimiteaza o anumita ordine... si atunci am inteles...
Cum am primit prima carte despre Laponia. Cadou ca am invatat bine...
Cum cercetam buburuzele si furnicile si ne imaginam ca noi suntem uriasii din viata lor...
Cum nucul batran era livingul nostru si cum la masa de pranz ne saturam numai cu dude...
Cum alergam cu picioarele goale prin apa garlei, julindu-le, dar fiind atat de fericiti !
Cum am invatat ca genunchii juliti dor doar un pic si ca, de fapt, orice cadere e o ridicare in sine... Cum puneam foite de ceapa rosie la microscop si ne miram cat de complex poate fi un cm patrat de ceapa...
Cum ne simteam importanti jucandu-l pe Caragiale la doar 10 ani...
Cum faceam nodul gordian la piciorul mesei si incercam sa il desfacem fara sa il taiem...Cum ne prindea inserarea pe camp, culegand fluturi...
Si, daca as trece azi prin fata scolii mici, dar cu lambriurile proaspat vopsite in verde, Si, daca as trece azi prin fata scolii mari si cu peretii vopsiti in galben pal,
... nu stiu daca as zambi sau as lacrima....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu