Am fost plecati in vacanta si am stat mai mult ca niciodata, 11 zile care au trecut ca un vis...a plouat dar a fost si vreme frumoasa, m-am bucurat de fiecare zi la maxim, de raze de soare si picaturi de ploaie, de zambete si iubire, de racoarea muntilor si mirosul de brad. Imi place muntele, nu stiu daca as putea alege intre munte si mare insa, stiu ca nu as putea lasa sa treaca cateva luni fara sa nu ma bucur de brad si creste. Nu urc prea mult, nu sunt temerara...imi place sa stau si sa ma bucur de toate astea de pe terasa camerei, lungita in sezlong, cu o cafeluta in mana si visand cu capul lasat usor pe spate... Am facut insa si drumetii, imi place bucuria din ochii Alexandrei cand, cu obrajii imbujorati de efort, urca si striga din cand in cand: mamiiii, mai e un pic pana in varf, hai! Si urcam...sprijiniti intr-un toiag improvizat dintr-un bat gasit la marginea padurii si acolo sus, aproape de nori, intind mainile si las bucuria simpla dar navalnica sa imi inunde sufletul...si nu pot sa nu exclam: Doamne, cat de frumoasa e viata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu